TENTÁ, tentez, vb. I. Tranz. A ispiti, a ademeni, a momi. – Din fr. tenter.

TÉNTĂ, tente, s.f. Amestec de tuş (sau de culoare) cu apă, terebentină etc., folosit pentru a reda nuanţa de culoare dorită; nuanţă a unei culori. – Din fr. teinte.

A tenta ≠ a dezgusta

TÉNTĂ s. v. nuanţă.

TENTÁ vb. a ademeni, a amăgi, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.)

tentá vb., ind. prez. 1 sg. tentéz, 3 sg. şi pl. tenteáză

téntă s. f., g.-d. art. téntei; pl. ténte

A TENT//Á ~éz tranz. 1) A supune unei ispite; a ispiti; a ademeni; a momi. 2) (acţiuni) A începe ceva cu scopul de a reuşi. /<fr. tenter

TÉNT//Ă ~e f. 1) Amestec de vopsele folo-sit în pictură pentru a obţine nuanţa dorită. 2) Nuanţă obţinută prin amestecul mai multor culori. 3) Suprafaţă a unei imagini, rea-lizate cu un astfel de amestec. /<fr. teinte

TENTÁ vb. I. tr. 1. A ispiti; a ademeni. 2. A încerca, a întreprinde. [< fr. tenter, it., lat. tentare].