TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. (Pop. şi fam.) A aranja, a aşeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ♢ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmaţii mincinoase aparenţa de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, uşor). – Et. nec.

TICLUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. scorni.

ticluí vb. (sil. -clu-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ticluiáscă

A TICLU//Í ~iésc tranz. 1) A întocmi în mod iscusit. ~ o plângere. 2) fig. A crea în imaginaţie; a născoci; a izvodi; a inventa; a broda; a fabrica. [Sil. ti-clu-] /Orig. nec.

ţiclúi, ţicluş, ţicman, ţicmắn, ţicui, s.n.; ţicmă, s.f. (reg.) vârf ascuţit de deal, de stâncă.