TIRIGHÍE s.f. Substaţă sedimentară cu aspect sticlos, cu gust acru, rămasă pe pereţii butoaielor după ce s-a scos vinul şi folosită în vopsitorie sau pentru acrit mâncărurile; tartru. [Var.: (pop.) tireghíe, tirigíe s.f.] – Din ngr. trighía.

TIRIGHÍE s. v. piatră de vin, tartru.

tirighíe s. f., art. tirighía, g.-d. tirighíi, art. tirighíei

tirighíe, tirighíi, s.f. (reg.) 1. tartru de acrit mâncărurile. 2. funingine. 3. depunere la suprafaţa ceaiului răcit. 4. negreală de la streşini.