TITÁN¹ s.n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găseşte răspândit în natură sub formă de compuşi şi care se foloseşte la fabricarea unor oţeluri. – Din fr. titane.

TITÁN², titani, s.m. Om cu puteri extraordinare; uriaş, gigant. ♦ Om cu calităţi extraordinare, cu o putere de muncă ieşită din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis.

TITÁN s. v. uriaş.

titán (uriaş) s. m., pl. titáni

titán (element chimic) s. n., simb. Ti

TITÁN¹ n. Metal dur, alb-argintiu, întrebuinţat la fabricarea oţelurilor speciale, iar, sub formă de oxid, ca pigment alb în pictură. /<fr. titane

TITÁN² ~i m. 1) Fiecare dintre cei doisprezece uriaşi care, declarând război zeilor din Olimp şi fiind înfruntaţi, au fost aruncaţi în tartar. 2) fig. Persoană înzestrată cu o forţă fizică sau spirituală extraordinară. /<gr. Titan, fr. titan