TONALITÁTE, tonalităţi, s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scări muzicale faţă de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Înălţime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor. ♦ Intonaţie deosebită în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton² (II 1). 2. Ton² (II 2). ♦ Ambianţă cromatică specifică unui tablou. – Din fr. tonalité.

TONALITÁTE s. 1. (MUZ.) ton, (livr. înv.) son. (În ce ~ e scrisă bucata?) 2. v. inflexiune. 3. (FON.) înălţime, ton. (Chineza literară are patru ~ăţi.)

tonalitáte s. f., g.-d. art. tonalităţii; pl. tonalităţi

TONALIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Ansamblu de legi care stau la baza gamelor. 2) Gamă care stă la baza unei compoziţii muzicale. 3) (în unele limbi) Intonaţie diferită a unor cuvinte, formate din aceleaşi sunete, dar deosebite prin sens. 4) Particularitate dominantă a unei scrieri (literare). 5) Culoare dominantă a unei picturi. /<fr. tonalité