TÓRTĂ s.f. v. tort².

TÓRŢĂ, torţe, s.f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvenţă, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) tórţie s.f.] – Din it. torcia. Cf. fr. t o r c h e.

TÓRŢĂ s. faclă, făclie, (înv.) fachie, lampadă, masala. (~ pentru luminat.)

tórţă s. f., g.-d. art. tórţei; pl. tórţe

TÓRŢ//Ă ~e f. 1) Mijloc rudimentar de iluminare, constând dintr-un băţ înfăşurat la un capăt cu câlţi îmbibaţi cu o substanţă inflamabilă; faclă. 2) Descărcare electrică (pe conductoare de înaltă frecvenţă), având aspectul unei flăcări de lumânare. [G.-D. torţei] /<it. torcia