TRĂSÚRĂ, trăsuri, s.f. 1. Vehicul pe patru roţi, cu arcuri, tras de cai şi folosit la transportul persoanelor. ♢ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelaţia Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feţei; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăţi. ♦ Suprafaţă de teren cu o lungime de şase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuţă de unire. – Tras + suf. -ură.

TRĂSÚRĂ s. v. linie, obraţ, trăsătură.

TRĂSÚRĂ s. I. 1. birjă, (reg.) droşcă, (Transilv., Ban. şi Maram.) cocie, (ieşit din uz, prin Munt.) muscal, (înv.) fiacru. (A luat o ~ până la gară.) 2. trăsură închisă = cupeu, (înv. şi pop.) caretă. II. trăsură de unire v. liniuţă de unire.

TRĂSÚRA s. art. v. vizitiul.

trăsúră s. f., g.-d. art. trăsúrii; pl. trăsúri

TRĂSÚR//Ă ~i f. 1) Vehicul pe arcuri cu patru roţi, tras de cai, folosit pentru transportarea persoanelor. ♢ ~ de piaţă birjă; fiacru. 2) art. pop. Constelaţie din emisfera boreală, învecinată cu cea a Gemenilor; Vizitiu. /tras + suf. ~ură

1. trasura usoara cu patru roti 2. model de automobil care are la spate o usa speciala

1. trasura usoara cu patru roti; model de automobil care are la spate o usa speciala