TRASÉU, trasee, s.n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o fiinţă; rută. ♦ Linie, direcţie pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Drum special amenajat pe care trebuie să-l străbată concurenţii la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spaţiul de un corp în mişcare; traiectorie. – Din fr. tracé.

TRASÉU s. 1. v. rută. 2. v. linie. 3. v. traiectorie.

traséu s. n., art. traséul; pl. trasée

TRASÉ//U ~e n. 1) Direcţie urmată de o cale de comunicaţie (şosea, canal, cale ferată etc.). 2) Cale prestabilită, urmată cu o anumită regularitate de un vehicul sau de o fiinţă; rută; itinerar; drum. 3) Drum în spaţiu parcurs de un corp în mişcare; traiectorie. ~ stelar. ~ul unui proiectil. /<fr. tracé