TRIPTÍC, triptice, s.n. Tablou compus din trei părţi separate (prinse în balamale în aşa fel încât părţile laterale să se închidă peste cea din mijloc), pe care sunt pictate scene sacre şi chipuri de sfinţi, de zei etc. sau sunt scrise, sub formă de pomelnic, nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcătuit din trei părţi distincte. – Din fr. triptyque.

triptíc s. n., pl. triptíce

TRIPTÍ//C ~ce n. 1) Ansamblu de trei tablouri, de obicei reprezentând scene sacre, prinse între ele prin balamale, astfel, încât cele laterale să se poată închide peste cel din mijloc. 2) Serie de trei opere de artă plastică, unite prin conţinut comun, care se completează reciproc. 3) Tot unitar constituit din trei părţi. /<fr. triptyque