TUŞÍ, tuşesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt şi a expira brusc şi cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire.

tuşí vb., ind. prez. l sg. şi 3 pl. tuşésc, imperf. 3 sg. tuşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tuşeáscă; ger. tuşínd

A TUŞ//Í ~ésc intranz. A expira brusc şi zgomotos aerul din plămâni (din cauza iritării sau îmbolnăvirii aparatului respirator); a avea un acces de tuse. /<lat. tussire

tuşí, tuşésc, vb. IV (reg.) a face cuiva semn, a-i atrage atenţia prin tuse.