TÚRBĂ¹, turbe, s.f. Varietate de cărbune inferior, format prin carbonizarea parţială a unor resturi de plante de mlaştină şi folosit mai ales drept combustibil. – Din fr. tourbe.

TÚRBĂ², turbe, s.f. (Pop.) Turbare (1). ♦ (Rar) Epitet injurios dat unei persoane. – Din turba (derivat regresiv).

TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. şi: (pop.) turb] – Lat. turbare.

TÚRBĂ s. (prin Transilv.) mărăcie, (înv.) torf. (Cărbunele numit ~.)

TÚRBĂ s. v. rabie, turbare.

TURBÁ vb. v. înfuria, mânia.

turbá vb. ind. prez. 1 sg. turbéz, 3 sg. şi pl. turbeáză

túrbă (cărbune, turbare) s. f., g.-d. art. túrbei pl. túrbe

A TURB//Á ~éz intranz. 1) A se îmbolnăvi de turbare; a deveni turbat. 2) fig. fam. (despre oameni) A se înfuria grozav; a se supăra peste măsură, exteriorizându-si supărarea. /<lat. turbare

TÚRB//Ă ~e f. geol. Cărbune inferior de culoare cafenie-închisă sau neagră, format prin descompunerea lentă a plantelor din mlaştini şi întrebuinţat drept combustibil şi ca îngrăşământ. [G.-D. turbei] /<fr. tourbe