TÚRIŢĂ, turiţe, s.f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi şi cu fructe acoperite cu peri curbaţi la vârf, care se agaţă de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ♢ Compus: turiţă-mare = plantă erbacee cu frunze păroase pe faţa inferioară şi cu foliole dinţate, cu flori galbene-aurii grupate în formă de ciorchine şi cu fructe cu ghimpi mici la bază; scai-mărunt (Agrimonia cupatoria). – Din scr. turica.

TÚRIŢĂ s. (BOT.) 1. (Galium aparine) (reg.) aspri-şoară, cornăţel, lipici, lipicioasă, scai-mărunt. 2. turiţă-mare (Agrimonia eupatoria) = (reg.) turicioară, coada-racului, scai-mărunt.

túriţă s. f., g.-d. art. túriţei; pl. túriţe

TÚRIŢ//Ă ~e f. Plantă erbacee cu tulpina rigidă, în muchii şi cu fructe acoperite cu ţepi agăţători, care se prind de hainele oamenilor şi de blana animalelor. /<sb. turica