UDÁ, ud , vb. I. 1. Tranz. A umple, a acoperi, a îmbiba sau a stropi cu apă sau cu alt lichid; a băga, a muia ceva în apă sau în alt lichid; a înmuia (1), a umezi (2). ♢ Expr. A-şi uda gura = a bea puţin, pentru a -şi potoli setea. A uda prânzul (sau bucatele) = a bea în timpul mesei vin sau alte băuturi alcoolice. (Refl.) A i se uda ochii = a i se umple ochii de lacrimi. 2. Tranz. (Despre ape) A străbate un ţinut (pe care îl alimentează cu apă). 3. Refl. (Mai ales despre sugari) A urina pe el (în scutece, în pantaloni). – Lat. udare.

UDÁ vb. 1. v. înmuia. 2. (fam. pop.) a boteza. (I-a ~ ploaia.) 3. a (se) stropi, (Ban.) a (se) prâsni. (A ~ florile, grădina.) 4. a scălda, a spăla. (Marea ~ ţărmul.) 5. v. străbate. 6. umezi, (înv. şi pop.) a roura. (Lacrimile îi ~ faţa.) 7. v. înlăcrima. 8. a se urina. (Copilul s-a ~ pe el.)

udá vb., ind. prez. 1 sg. ud, 3 sg. şi pl. údă; conj. perz. 3 sg. şi pl. úde

A UDÁ ud tranz. 1) A face să fie ud. L-a udat cu apă. 2) (plante) A alimenta cu apă la rădăcină. 3) (ţinuturi, regiuni etc.) A străbate asigurând cu apă. Nilul udă o zonă imensă. 4) A scălda cu apele sale. Oceanul Atlantic udă coasta de vest a Africii. /<lat. udare

A SE UDÁ mă ud intranz. (mai ales despre copii) A elimina urina din vezica urinară; a urina. /<lat. udare