URÂŢÍ, urâţesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluţi, a (se) poci. – Din urât.

URÂŢÍ vb. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluţi, a (se) strâmba, (pop. şi fam.) a (se) scălâmbăia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. şi Bucov.) a (se) şonţi, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.)

urâţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. urâţésc, imperf. 3 sg. urâţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. urâţeáscă

A URÂŢ//Í ~ésc tranz. A face să se urâţească; a sluţi; a poci. /Din urât

A SE URÂŢ//Í mă ~ésc intranz. A-şi pierde frumuseţea; a deveni urât; a se poci; a se sluţi. /Din urât