ÚRA¹ interj. Exclamaţie care exprimă însufleţire, entuziasm, aprobare, îndemn etc. – Din rus. ura, fr. hourra.

URÁ², urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorinţă de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acţiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conţin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.

ÚRĂ¹, (rar) uri, s.f. Sentiment puternic, nestăpânit, de duşmănie faţă de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).

ÚRĂ², uri, s.f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roşii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopea). – Et. nec. Cf. u r ă¹.

Ură ≠ adoraţie, amor, dragoste, iubire

ÚRĂ s. v. duşmănie.

ÚRĂ s. v. palma-pământului.

URA interj. trăiască!, vivat!

URÁ vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara“.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îţi ~ mult bine.)

URÁ vb. v. binecuvânta, blagoslovi.

úra interj.

urá vb., ind. prez. 1 sg. uréz, 3 sg. şi pl. ureáză

úră (duşmănie) s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri

úră (plantă) s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri

ÚRA interj. (se foloseşte pentru a exprima entuziasm colectiv, însufleţire generală, cu ocazia unor manifestări publice, a unor solemnităţi sau pentru a îndemna la atac pe câmpul de luptă). /<rus. ura, fr. hourra

A URÁ uréz 1. tranz. 1) (sănătate, noroc, fericire etc.) A dori cu o deosebită afecţiune (cu prilejul unei aniversări, al celebrării căsătoriei etc.). 2) A felicita prin recitarea pluguşorului (în seara de Anul Nou); a hăi. 2. intranz. A umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou, cu pluguşorul; a hăi. /<lat. orare

ÚRĂ uri f. 1) Sentiment puternic de antipatie profundă (faţă de cineva sau de ceva). ♢ ~ de moarte aversiune foarte mare. 2) Atitudine duşmănoasă; ostilitate; vrajbă. [G.-D. urii] /v. a (se) urî