URGÉNT, -Ă, urgenţi, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu admite amânare; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a sosi mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

URGÉNT adj., adv. 1. adj. grabnic, neîntârziat, presant, (Transilv.) sorgoş. (Treburi ~ îl cheamă în provincie.) 2. adv. grabnic, imediat, iute, îndată, rapid, repede, (prin Transilv.) pripeşte. (Vino ~ să vezi.)

urgént adj. m., pl. urgénţi; f. sg. urgéntă, pl. urgénte

URGÉN//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial Care necesită soluţionare imediată; fără tărăgănare; grabnic. Chestiune ~tă. A pleca ~. ♢ Telegramă ~tă telegramă care ajunge la destinaţie în cel mai scurt timp. /<fr. urgent, lat. urgens, ~tis