URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ţine pe cineva sub observaţie; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepţie călăuzitoare. 3. A însoţi pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mişcare, în desfăşurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenţie o expunere orală, executarea unei compoziţii muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

URMĂRÍ vb. 1. v. fugări. 2. v. spiona. 3. v. supraveghea. 4. v. obseda. 5. v. viziona. 6. v. asculta. 7. v. analiza. 8. v. examina. 9. v. aspira.

urmărí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. urmăreáscă

A URMĂR//Í ~ésc tranz. 1) (fiinţe) A ţine mereu în câmpul vizual, mergând pe urmă. ~ hoţul. 2) A privi cu atenţie. ~ o emisiune. 3) (despre gânduri, sentimente, imagini etc.) A preocupa în permanenţă şi complet; a obseda; a stăpâni. 4) A supune unor observaţii (cu gândul); a examina. ~ cursul evenimentelor. 5) jur. (persoane sau fapte) A supune prevederilor legii. 6) A avea drept scop. ~ instituirea unui cenaclu. /urmă + suf. ~ări