URSÚZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni şi manifestările lor; adesea substantivat) Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦ Fig. Lipsit de atracţie, de căldură; respingător. [Var.: (pop.) hursúz, -ă adj.] – Din tc. uğursuz.

Ursuz ≠ vesel

URSÚZ adj. 1. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, tacitum, tăcut, urâcios, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. şi reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreţ, (Olt.) dugos, (Mold.) pâclişit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. şi Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 2. morocănos, posac, răutăcios, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. sg. ursúză, pl. ursúze

URSÚZ ~ă (~i, ~e) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte în permanenţă nemulţumire; cuprins de rea dispoziţie; posomorât; posac; necomunicativ; neprietenos; acru; morocănos. /<turc. uğursuz