VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spaţiul etc.) A produce un zgomot (şuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violenţă. ♢ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzaţie de zgomot continuu şi obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV.] – Vâj + suf. -âi.

VÂJÂÍ vb. 1. v. şuiera. 2. v. piui.

VÂJÂÍ vb. v. bâzâi, dudui, vui, zbârnâi, zâzâi, zumzăi.

vâjâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. vâjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; ger. vâjâínd; part. vâjâít

A VâJâ//Í pers. 3 vâjâie intranz. 1) (despre vânt, apă, obiecte în zbor etc.) A produce un zgomot şuierător şi continuu; a urla; a vui. 2) (despre sânge) A pulsa cu putere. ♢ A-i ~ cuiva capul (sau urechile) a avea senzaţia unui zgomot şuierător şi continuu (din cauza bolii, oboselii). 3) (despre foc) A arde puternic, producând un zgomot caracteristic. 4) (despre unele insecte) A scoate un sunet prelung şi vibrant; a bâzâi. /Onomat.