VÂNĂTÓR, vânători, s.m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obţină prin orice mijloace o situaţie, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestraşi şi călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaş infanterist special instruit, echipat şi inzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.

VÂNĂTÓR s. (astăzi rar) prinzător, (rar) puşcaş, (prin Transilv. şi Bucov.) puşcător. (~ de vulpi.)

vânătór s. m., pl. vânătóri

VâNĂTÓR ~i m. Persoană care vânează; om care practică vânătoarea. 2) fig. Persoană care vânează posturi, avantaje nemeritate; om care caută să parvină cu orice preţ. 3) înv. Soldat dintr-o unitate militară constituită din pedestraşi şi călăraşi. ♢ ~ de munte infanterist instruit pentru a duce lupta în condiţii de munte. /<lat. venatoren