VÂRF, vârfuri, s.n. 1. Partea cea mai de sus (ascuţită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ♢ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau aşteptare, este din cale-afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizaţii politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafaţa unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuţită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părţi a trupului omului sau animalelor. ♢ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mişcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ♢ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la faţă din cauza furiei, a ruşinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecţie a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activităţi. ♢ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unităţi de servire a populaţiei) ore de afluenţă maximă, de mare aglomeraţie şi de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaţilor unei reţele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

Vârf ≠ bază

VÂRF s. 1. (GEOGR.) creastă, creştet, culme, pisc, (rar) obârşie, (înv. şi reg.) sâmcea, (reg.) piscan, spic, tigvă, titilă, vârvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. şi Maram.) ţiclău, (înv.) suiş. (Alpiniştii au ajuns pe ~ul muntelui.) 2. bot, cap, capăt, cioc. (~ al unui obiect ascuţit.) 3. cap, capăt, extremitate. (~ul bastonului.) 4. buric. (Şi-a fript ~ul degetelor.) 5. (COR.) v. poantă. 6. vârf vegetativ v. con vegetativ.

vârf s. n., pl. vârfuri

VâRF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascuţită) a obiectelor înalte; creastă. ~ul acoperişului. ~ul copacului. ♢ Cu ~ încărcat până sus; foarte plin. Cu ~ şi îndesat mai mult decât trebuie; cu prisosinţă. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice măsură; asta este din cale-afară. 2) Partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; culme; creastă; coamă; spinare; creştet; pisc. 3) Capătul (de obicei mai ascuţit) al unui obiect sau organ. ~ul cuţitului. ~ul degetului. ♢ Din ~ul buzelor a) de mân-tuială; b) cu dispreţ; sfidător. 4) Punct de întretăiere a două laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central în desfăşurarea unei activităţi. ~ul adunării. ♢ Ore de ~ ore cu o mare aglomeraţie sau cu o solicitare intensă. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societăţi, clase, organizaţii. /<sl. vruhu