VAGABÓND, -Ă, vagabonzi, -de, adj., s.m. şi f. (Om sau animal) care rătăceşte fără rost pe drumuri, care hoinăreşte fără ţintă; (om) fără ocupaţie stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. v a g a b o n d o.

VAGABÓND adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. s. v. derbedeu.

vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; f. sg. vagabóndă, pl. vagabónde

VAGABÓND, -Ă adj., s.m. şi f. (Cel) care rătăceşte fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de aşezare, meserie precisă, existenţă stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rătăci].

vagabónd adj.m., s.m., pl. vagabónzi; adj.f., s.f. vagaboándă, pl. vagaboánde