VANITÁTE, vanităţi, s.f. Ambiţie neîntemeiată; dorinţă de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare; (la pl.) deşertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanite, lat. vanitas, -atis.

Vanitate ≠ modestie, simpleţe, simplitate

VANITÁTE s. v. înfumurare.

vanitáte s. f., g.-d. art. vanităţii; (lucruri zadarnice) pl. vanităţi

VANIT//ÁTE ~ăţi f. Atitudine de înfumurare sfidătoare şi dispreţuitoare; trufie; infatuitate. /<fr. vanité, lat. vanitas, ~atis

VANITÁTE s.f. Ambiţie deşartă şi trufaşă; trufie, înfumurare, îngâmfare. ♦ Deşertăciune. [Cf. lat. vanitas, fr. vanité].