VARIÁNTĂ, variante, s.f. 1. Aspect (uşor) schimbat faţă de forma de bază, tipică a unui lucru, a unei lucrări, a unui text, a unei acţiuni. ♦ Spec. (Lingv.) Formă a unui element lingvistic care diferă de aspectul tipic, obişnuit al acestui element. 2. Drum care ocoleşte (pe o anumită porţiune) traseul principal, ajungând în acelaşi punct final. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. variante.

VARIÁNŢĂ, varianţe, s.f. 1. Numărul factorilor unui sistem fizico-chimic care pot varia independent fără ca numărul de faze să se modifice. 2. Media aritmetică a pătratelor abaterilor valorilor individuale ale unui şir statistic de experienţe, de la media aritmetică a şirului respectiv. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. variance.

Variantă ≠ invariantă

VARIÁNTĂ s. 1. v. versiune. 2. (LINGV.) formă. (~ lexicală.)

variántă s. f. (sil. -ri-an-), g.-d. art. variántei; pl. variánte

variánţă s. f. (sil. -ri-an-), g.-d. art. variánţei

VARIÁNT//Ă ~e f. 1) Formă a unui lucru, a unui fenomen sau a unei acţiuni care variază parţial faţă de forma de bază. 2) lingv. Unitate lingvistică (cuvânt, îmbinare, pronunţie) care variază parţial faţă de normele literare. ~ stilistică. [Sil. -ri-an-] /<fr. variante

VARIÁNTĂ s.f. 1. Aspect particular, diferit faţă de o formă socotită ca bază sau tipică a unui lucru, a unei acţiuni etc. ♦ Drum diferit de cel obişnuit, dar care vizează acelaşi obiectiv. 2. (Lingv.) Formă a unui cuvânt diferită din punct de vedere fonetic sau ortografic faţă de forma lui obişnuită sau etimologică. [Pron. -ri-an-. / < fr. variante].

VARIÁNŢĂ s.f. 1. Numărul factorilor de echilibru care pot varia independent fără ca numărul de faze ale unui sistem fizico-chimic dat să se schimbe. 2. (Statist.) Pătratul abaterii standard. [< fr. variance].

Varianta obscena folosita pentru a definii substanţă lichidă cu compoziţie complexă, secretată de glandele sexuale masculine, care conţine ca elemente esenţiale spermatozoizii.Samantaşperma.