VECHÍME s.f. 1. Faptul de a fi vechi, de a exista de multă vreme; însuşirea, caracterul, starea a ceea ce este vechi. ♦ Numărul de ani pe care cineva i-a prestat într-o slujbă, într-o funcţie. 2. Vreme de demult, timpuri îndepărtate; antichitate, vechie. – Vechi + suf. -ime.

VECHÍME s. 1. (livr.) vetustate, vetusteţe, (înv.) bătrâneţe, vechitură, vârstă. (Ce ~ are acest obiect?) 2. v. antichitate.

vechíme s. f., g.-d. art. vechímii

VECHÍME f. 1) Stare a ceea ce este vechi, ce există de demult. 2) pop. Durată de timp în care se desfăşoară activitatea unei persoane într-un anumit domeniu. ~ în muncă. 3) Trecut îndepărtat. ♢ Din ~ de demult; de pe vremuri. În ~ pe vremuri; în antichitate. [G.-D. vechimii] /vechi + suf. ~ime