VÉNĂ, vene, s.f. 1. Vână (I 1). 2. Fig. (Livr.) Conjunctură favorabilă; şansă, noroc (la un joc de noroc). – Din fr. veine, lat. vena.

VÉNĂ s. v. noroc, şansă.

VÉNĂ s. 1. (ANAT.) vână, (prin Mold.) sfârc. 2. (TEHN.) conductă.

vénă (şansă, (med.) vas sangvin) s. f., g.-d. art. vénei; pl. véne

VÉN//Ă ~e f. Vas sangvin prin care sângele circulă spre inimă; vână. [G.-D. venei] /<lat. vena, fr. veine

VÉNĂ s.f. 1. Vas prin care sângele se întoarce spre inimă; vână. 2. (Fig.; liv.) Noroc; conjunctură favorabilă (la un joc de noroc); putere, forţă spirituală. // (În forma ven-, veni-, veno-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) sistemul venos“, „vână“, „venos“. [< fr. veine, lat., it. vena].