VERBÁL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparţine verbului (1), privitor la verb, de verb. ♢ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis.

VERBÁL adj. oral. (Comunicare ~.)

verbál adj. m., pl. verbáli; f. sg. verbálă, pl. verbále

VERBÁL¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care se realizează prin vorbire; oral. Expresie ~ă. ♢ Notă ~ă notă diplomatică fără semnătură, remisă de un reprezentant diplomatic guvernului unui stat străin. /<fr. verbal, lat. verbalis

VERBÁL² ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de un verb; propriu verbului. Desinenţă ~ă. 2) Care are valoare de verb; cu valoare de verb. Locuţiune ~ă. 3) Care derivă de la verb. /<fr. verbal, lat. verbalis

VERBÁL, -Ă adj. Care se transmite prin viu grai, din gură în gură. ♢ Notă verbală = notă diplomatică nesemnată, echivalentă cu o declaraţie orală. [Cf. lat. verbalis, fr. verbal].