VOI¹ pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuieşte numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcţie de subiect, adesea marcând insistenţa asupra subiectului) Voi să mergeţi, nu ei. 2. (La dativ, în formele vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă) Vouă vă place să călătoriţi. ♢ (Cu valoare de pronume de politeţe, ţinând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastră; în ţara voastră de baştină. ♢ (În dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acuşi vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele vă, v-) Unde v-aţi întâlnit? ♢ (Cu valoare de pronume de politeţe, ţinând locul pers. 2 sg.) Domnule preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul. ♢ (Precedat de prepoziţii, în forma voi) Eu vă am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însoţind alt vocativ) Voi, meşteri zidari. [Forme gramaticale; dat. vouă, vă, v-, vi; acuz. (pe) voi, vă] – Lat. vos.

VOͲ, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenţiona, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voinţă neclintită, a stărui într-o acţiune. 2. A fi de acord, a consimţi, a primi. [Prez. ind. şi: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. v o l i t i.

VOI³, voiuri, s.n. (Reg.) 1. Rând de împletitură de papură sau de nuiele, într-o leasă sau în pereţii unui pătul de păstrat porumb. 2. Fâşie de pământ (arabil). – Et. nec.

VOI pron. dumneavoastră. (Veniţi şi ~ cu noi?)

VOÍ vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. v. vrea. 5. v. consimţi. 6. v. intenţiona.

voi pr., d. acc. vóuă, neacc. vă (vouă vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi, neacc. vă (vă duce pe voi), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus pe voi), -v- (duce-v-aş)

voí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. voiésc, 2 sg. voiéşti, 3 sg. voiéşte, 1 pl. voím, imperf. 1 sg. şi pl. voiám, 3 sg. voiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. voiáscă; ger. voínd; part. voít

VOI pron. pers.² pl. (vóuă, vă, vi, (pe) voi, vă) 1) (indică grupul de persoane către care se adresează vorbitorul) ~ plecaţi la cinema. 2) (formele atone de dativ, pe lângă verb cu valoare posesivă) Luaţi-vă cărţile. 3) (se foloseşte ca pronume de politeţe cu valoare de singular) Vă rog să hotărâţi singuri. /<lat. vos

A VO//Í ~iésc tranz. 1) A avea dorinţa; a vrea; a dori. 2) A fi de acord; a accepta; a consimţi. /<lat. volere

Voi sa-mi spuneti. Eu nu i-am gasit explicatia aici.