VÓIE, (rar) voi, s.f. 1. Voinţă, vrere, intenţie. ♢ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenţionat, din proprie iniţiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenţionat. Peste voia... = împotriva voinţei cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv., în sintagma) Voie vegheată = bunăvoinţă; p.ext. protecţie, favoare. 2. Dorinţă, plăcere, înclinaţie spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ♢ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nici o grijă, fără teama de a greşi. ♢ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = eşti liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia(să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorinţa, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia (sau voile) cuiva = a îndeplini dorinţele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorinţa, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreţia cuiva. 3. Poftă, dorinţă, chef. ♢ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviinţare, învoire; dispoziţie. ♢ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviinţarea cuiva. [Pr.: vo-ie] – Din sl. volja.

VÓIE s. 1. v. încuviinţare. 2. autorizaţie, îngăduinţă, permisiune. (~ dată cuiva de a face ceva.) 3. v. pu-tere. 4. v. dispoziţie. 5. dispoziţie, toane (pl.), (reg.) duşi (pl.). (~ bună sau rea a cuiva.)

vóie s. f., art. vóia, g.-d. art. vóii, pl. voi

VÓIE f. 1) Capacitate de a-şi concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voinţă. ♢ Fără (de) ~ inconştient; fără intenţie. Peste voia cuiva fără vrerea cuiva. De ~, de nevoie (sau cu ~, fără ~) vrând-nevrând. 2) Senzaţie de satisfacere a gustului; voinţă; plăcere; plac; poftă; chef. ♢ După ~ la dorinţă. În (sau la) ~ (sau în toată voia) fără a fi stingherit de ceva sau de cineva. A-i face cuiva pe ~ (sau a face pe voia cuiva) a face aşa cum vrea cineva. A-i fi cuiva pe ~ (sau a fi pe voia cuiva) a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia (sau voile) cuiva a îndeplini dorinţa cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge) în voia cuiva (sau a ceva) a face după placul cuiva. A fi la voia cuiva a fi la dispoziţia cuiva. A-şi face (sau a face cuiva) ~ bună a se înveseli sau a înveseli pe cineva. 2) Aprobare de a realiza ceva; permisiune; încuviinţare. A cere ~. A da ~. ♢ Cu voia cuiva cu consimţământul cuiva. [G.-D. voii] /<sl. volja