ZĂBÁLĂ, zăbale, s.f. 1. Parte a căpăstrului constând dintr-o bară subţire de metal cu două braţe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului înapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni şi a-l conduce. 2. Bubuliţă albicioasă molipsitoare, care apare la oameni în colţurile gurii şi la vite pe buze; zăbăluţă. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colţurile cărnoase ale ciocului unor pui de păsări. – Din magh. zabola.

ZĂBÁLĂ [pl. şi (Mold.) zăbắli, (Reg.) zăbéle] s.f. ~.

ZĂBÁLĂ s. 1. (reg.) muştiuc. (~ pusă în gura calului.) 2. (MED.; la pl.) ragadă, zăbăluţă, (prin Ban.) zobele (pl.).

ZĂBÁLĂ s. v. herpes.

zăbálă s. f., g.-d. art. zăbálei; pl. zăbále

ZĂBÁL//Ă ~e f. 1) Piesă constând din două bare metalice, unite flexibil între ele şi fixate în partea de jos a căpăstrului, care se intro-duce în gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubuliţe molipsitoare, care apar, mai ales la copii, în colţurile gurii (şi la vite pe buze). 3) (la puii unor păsări) Colţ cărnos şi galben de la rădăcina ciocului. [G.-D. zăbalei] /<ung. zabola