ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupaţie, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt). 4. (despre sentimente, calităţi, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire. Plicurile nedesfăcute zăceau teanc. ♢ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniţă etc.)= a fi întemniţat. ♦ A fi aşezat, situat undeva, a se afla. – Lat. jacere.

ZĂCEÁ vb. (MED.) a boli, a piroti, a tânji, (pop.) a gogi, (reg.) a zălezi, (Munt. şi Olt.) a târomi, (înv.) a lâncezi. (~ de o lună la pat.)

zăceá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zac, 1 pl. zăcém, 2 pl. zăcéţi; part. zăcút

A ZĂCEÁ zac intranz. 1) A se afla în poziţie orizontală; a sta întins. ~ pe iarbă. 2) A sta culcat din cauza unei boli grele; a fi grav bolnav (timp îndelungat). ~ o săptămână în pat. ~ de tifos. 3) A fi în mormânt; a dormi somnul de veci; a odihni. 4) (despre sentimente, deprinderi etc.) A sta ascuns; a se afla în stare latentă. O idee indefinită zace în subconştient. 5) A se afla într-o anumită stare de mai mult timp. Hainele zac pe podea. ♢ ~ la închisoare a fi întemniţat. /<lat. jacere