ZBENGUÍ, zbéngui, vb. IV. Refl. A se juca sărind şi alergând; a zburda. ♦ A se lua la harţă; a se hârjoni. – Zbeng + suf. -ui.

ZBENGUÍ vb. 1. v. hârjoni. 2. v. zburda.

zbenguí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. zbéngui, 3 sg. şi pl. zbénguie, imperf. 3 sg. zbenguiá

A SE ZBENGUÍ mă zbéngui intranz. 1) A se juca sărind şi alergând; a fi neastâm-părat; a zburda; a se zbânţui; a se zbihui. 2) (mai ales despre copii) A se încăiera în glumă, sărind şi ţipând; a se hârjoni. /zbeng + suf. ~ui