ZBÚCIUM, (rar) zbuciume, s.n. 1. Stare de nelinişte sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mişcare grăbită, agitată şi zgomotoasă; agitaţie, tumult, învălmăşeală. – Din zbuciuma (derivat regresiv).

Zbucium ≠ astâmpăr, calm, linişte

ZBÚCIUM s. 1. v. agitaţie. 2. chin, frământare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitaţie, frământare, neastâmpăr, nelinişte, (livr.) impacienţă. (Un ~ inutil.)

zbúcium s. n., pl. zbúciume

ZBÚCIUM ~uri n. 1) Stare de nelinişte sufletească; frământare; îngrijorare. 2) Agi-taţie zgomotoasă; învălmăşeală gălăgioasă; tumult. /v. a (se) zbuciuma