ZBURĂTÓR, -OÁRE, zburători, -oare, adj., s.m., s.f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care pluteşte în aer (purtat de vânt). II. S.m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Fiinţă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuieşte noaptea în somn fetele şi femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susţine această pânză. III. S.f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roşii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase seminţe prevăzute cu peri mătăsoşi, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ător.

ZBURĂTÓR adj., s. 1. adj. plutitor. (Păsări ~oare.) 2. s. v. aviator. (Un ~ de clasă.) *3. s. (MED. POP.) (pop.) lipitură. (~ul este „boala“ provocată de Zburător, personaj mitologic.)

zburătór adj. m., s. m., pl. zburătóri; (persoană, pasăre) f. sg. şi pl. zburătoáre, g.-d. sg. art. zburătoárei

ZBURĂT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) Care zboară; care poate zbura. /a zbura + suf. ~ător

ZBURĂTÓR² ~i m. 1) fam. Persoană specializată în conducerea unui avion; conducător de avion; pilot; aviator. 2) folc. Fiinţă fantastică închipuită ca un duh rău, care chinuie fetele şi femeile în timpul somnului. 3) (în literatura romantică) Închipuire idea-lizată a bărbatului iubit. /a zbura + suf. ~ător