ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuţit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuţit şi dur; a râcâi. ♢ Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie o literatură proastă. 2. Tranz. Fig. A produce o senzaţie auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgârie-brânză s.m. şi f. invar. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori s.m. invar. = clădire înaltă cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. ~ (din lat. excoriāre = a stâlci în bătaie < corium; cf. it. scuoiato, prov. escoriatz; celelalte explicaţii par insuficiente: 1. < *zdâria < sl. sŭdrati = a rupe; 2. < lat. *excariāre < caries; 3. < lat. *excarmĩnare; 4. < lat. scabĩlāre, în loc de scabēre; 5. < germ. ant. skeran; 6. < lat. *scaberāre < scaber)

ZGÂRIÁ vb. 1. (prin Transilv.) a (se) căpăra, a (se) dârâi, (prin Ban.) a (se) zgrăbăla. (L-a ~ pisica.) 2. v. scrijeli. 3. v. râcâi.

zgâriá vb. (sil. -ri-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. zgârii, 3 sg. zgârie (sil. ri-e), 1 pl. zgâriém; ger. zgâriínd (sil. -ri-ind)

A ZGÂRIÁ zgârii tranz. 1) (fiinţe sau părţi ale corpului) A răni uşor (cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuţit). ♢ Mâţa blândă zgârie rău v. MÂŢĂ. 2) (obiecte) A tăia la suprafaţă lăsând o urmă; a scrijeli; a cresta. ♢ ~ pământul a ara rău. ~ hârtia a) a scrie neciteţ şi necaligrafic; b) a scrie literatură lipsită de valoare artistică. Zgârie-brânză calificativ dat unei persoane foarte zgârcite. Zgârie-nori clădire foarte înaltă, cu multe etaje. 3) (urechea, auzul) A supăra cu o senzaţie auditivă neplăcută. [Sil. -ri-a] /<lat. scaberare