ZINC s.n. Element chimic, metal de culoare albă-albăstruie, întrebuinţat în industrie atât singur, cât şi sub formă de aliaje. – Din fr. zinc.

ZINC s.n. Metal alb-albăstrui, moale, maleabil şi ductil, uşor fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje, la zincarea oţelurilor etc. [Simb. Zn] (din fr. zinc)

ZINC s.n. ~ ♢ Alb de zinc = oxid de zinc (substanţă folosită în vopsitorie).

zinc s. n., simb. Zn

ZINC n. Metal de culoare albă-albăstruie, întrebuinţat în industrie, mai ales, sub formă de aliaje. /<fr. zinc

ZINC s.n. Metal alb-albăstrui care se întrebuinţează sub formă de tablă în aliaje, pentru protecţia superficială a oţelurilor etc. [< fr. zinc, cf. germ. Zink].