ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oţel, de fontă sau nemetalic cu un strat subţire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.

ZINCUÍ vb. (TEHN.) a galvaniza, a zinca. (A ~ un obiect metalic.)

zincuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zincuiáscă

A ZINCU//Í ~iésc tranz. tehn. (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subţire de zinc (în scop protector sau decorativ) /zinc + suf. ~ui