ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. şi: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ÎNGEMĂNÁ vb. v. îmbina.

îngemăná vb., ind. prez. 1 sg. îngemănéz/îngémăn, 2 sg. îngemănézi/îngémeni, 3 sg. şi pl. îngemăneáză/îngeámănă; conj. prez. 3 sg. şi pl. îngemănéze/îngémene

A SE ÎNGEMĂN//Á mă ~éz intranz. poet. A se apropia unindu-se şi formând un tot; a se împreuna; a se îmbina. Cerul se ~ează cu pământul. [Şi îngeamăn] /<lat. ingeminare

A ÎNGEMĂN//Á ~éz tranz. A face să se îngemăneze; a împreuna; a îmbina. [Şi îngeamăn] /<lat. ingeminare

ÎNGEMĂNÁ vb. I. tr., refl. A (se) uni strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina. [P.i. -nez şi îngémăn. / cf. lat. ingeminare].