LÓGIC, -Ă, logici, -ce s.f., adj. I. S.f. 1. Ştiinţă a demonstraţiei, al cărei obiect este stabilirea condiţiilor corectitudinii gândirii, a formelor şi a legilor generale ale raţionării corecte. ♢ Logică generală = logică clasică, de tradiţie aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noţiunea, judecata, raţionamentul), precum şi principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici şi care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepţie filozofică a logicii de pe poziţiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conţinutul. 2. Gândire justă, raţionament corect, consecvent şi temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerinţă firească, temei raţional, raţiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); raţional, just, întemeiat, corect. ♢ Cap logic = minte care gândeşte raţional; persoană care gândeşte întemeiat, raţional. 2. (Fiz., în sintagma) ♢ Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operaţii logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

Logic ≠ absurd, alogic, nelogic, ilogic

LÓGIC adj., adv. 1. adj. raţional. (Judecată ~.) 2. adj., adv. coerent, (fig.) legat. (Bine şi ~ vorbeşte; vorbire ~.) 3. adj. v. fundamentat.

lógic adj. m., pl. lógici; f. sg. lógică, pl. lógice

LÓGI//C ~că (~ci, ~ce) şi adverbial Care ţine de logică; propriu logicii; raţional. /<fr. logique

LÓGIC, -Ă adj. 1. Conform regulilor logicii; raţional; just, întemeiat. 2. (Fiz.) Circuit logic = circuit folosit în calculatoarele electronice pentru operaţii logice elementare. [Cf. fr. logique].