ACUZATÍV s.n. Caz gramatical care are ca funcţiune specifică exprimarea complementului direct şi a unor atribute. ♢ Acuzativ cu infinitiv = construcţie sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziţie completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

ACUZATÍV s. (GRAM.) (înv.) pricinuitoare.

acuzatív s. n., pl. acuzatíve

ACUZATÍV ~e n. gram. Caz în care stau complementul direct, complementul indirect, cel circumstanţial şi unele atribute precedate de prepoziţii. /<lat. accusativus, fr. accusatif

ACUZATÍV s.n. Cazul în care stau complementul direct, complementul indirect precedat de prepoziţie şi complementele circumstanţiale. [Cf. lat. accusativus, fr. accusatif].