BÁRDĂ, bărzi, s.f. Secure cu tăişul lat şi cu coada scurtă, întrebuinţată mai ales la cioplitul lemnului şi, odinioară, ca armă de luptă. ♢ Expr. A da (sau a zvârli) cu barda în lună sau a da cu barda în Dumnezeu = a fi nesocotit. Cioplit (numai) din bardă (sau cu barda) = (cioplit) grosolan. – Din magh. bárd.

BÁRDĂ s. toporişcă, (reg.) toporiţă, (Mold.) toaipă. (Lovitură de ~.)

bárdă s. f., g.-d. art. bărzii; pl. bărzi

BÁRDĂ bărzi f. Unealtă, constând dintr-un corp de oţel cu tăiş lat şi curbat, cu o coadă scurtă de lemn tare, folosită, mai ales, la cioplitul lemnului; toporişcă. [G.-D. bărzii] /<ung. bard

bárdă (bărzi), s.f. – 1. Secure cu tăişul lat. – 2. Sapă, teslă. Mag. bárd (Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Şeineanu, Semasiol., 135; Cihac, II, 479; DAR; Candrea; Puşcariu, Lr., 273). Cuvînt de origine germanică (v. germ. barta, germ. Bart, v. fr. barde, cf. alabarda), care coincide în parte cu un cuvînt oriental (cuman. balta, tc. baltak, cf. baltag), fără să se poată distinge cu uşurinţă provenienţa. Der. din mag. nu este absolut sigură; poate fi cuvînt importat în mag., chiar din rom., după Edelspacher, 9. Apare şi în slov. barda, rut. barda; ultimul provenind din rom. (Miklosich, Wander., 12), ca şi săs. bardë. Der. din mag. nefiind pe deplin satisfăcătoare, s-a propus ca etimon sl. brady (Miklosich, Slaw. Elem., 15), care prezintă aceeaşi dificultate constînd într-o metateză asemănătoarte cu cea din blato › baltă; tc. barda (Popescu-Ciocănel 15), care pare mai curînd de origine rom. (Candrea, Elemente, 404; G. Meyer, Türk. St., I, 2). Recent, Gamillscheg, Romania germ., II, 261, a susţinut că rom. provine direct din longob. barda. – Der. bărdaş, s.m. (dulgher); bárdie, bărdiţă, s.f. (sapă); bărdui, bărdălui, vb. (a tăia, a ciopli), cf. mag. bárdolni.