BRICEÁG, bricege, s.n. Cuţitaş de buzunar cu una sau mai multe lame care se închid, intrând între plăsele; brişcă¹. – Din tc. biçak (influenţat de brici).

BRICEÁG s. (reg.) brişcă, custură, cuţitaş, (Transilv. şi Maram.) pinţăluş.

briceág s. n., pl. bricége

BRIC//EÁG ~ége n. Cuţit de buzunar, cu una sau mai multe limbi pliante, care încap între plăsele; cuţitaş. [Sil. bri-ceag] /<turc. biciak

briceág (-ége), s.n. – Cuţitaş, brişcă. Var. briceac, briceagă. Mag. bicsak, tc. biçak (DAR; Popescu-Ciocănel 16), care se consideră în general a fi rezultatele sl. bričĭ, dar care sînt, cu mai mare probabilitate, cuvinte orientale, cf. cuman. bičak (Kuun 97), ţig. biča „secure“ (Wlislocki 74); cf. şi bg. bričak, pol. biczak. R. se explică prin influenţa lui brici. Der. sînt proprii Trans. de Nord: bricegeană, s.f. (dans tipic); bricică, s.f. (briceag); brişcuţă, s.f. (cuţit); brişcăli, vb. (a bate).