COMPROMÍS¹, compromisuri, s.n. Înţelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înţelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.

COMPROMÍS², -Ă, compromişi, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputaţia pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite.

COMPROMÍS adj. v. dezonorat.

COMPROMÍS s. concesie. (Nu face nici un ~.)

compromís s. n., pl. compromísuri

COMPROMÍS² ~uri n. 1) Acord obţinut prin cedări reciproce; concesie. 2) Convenţie prin care părţile cointeresate apelează la un arbitru în vederea rezolvării unui litigiu dintre ele. /<fr. compromis

COMPROMÍ//S¹ ~să (~şi, ~se) 1) (despre persoane) Care este cu reputaţia pătată; discreditat; dezonorat. 2) (despre acţiuni, planuri) Care este pus în pericol; aflat în primejdie; primejduit; zădărnicit. Recoltă ~să. /v. a compromite

COMPROMÍS s. n. 1. înţelegere, acord bazat pe renunţări şi concesii reciproce. 2. înţelegere potrivit căreia părţile în litigiu se supun judecăţii unor arbitri. (<fr. compromis)

COMPROMÍS s.n. 1. (Jur.) Înţelegere potrivit căreia părţile în litigiu se supun judecăţii unor arbitri. 2. Înţelegere, acord care se bazează pe renunţări şi pe concesii reciproce. [Pl. -suri. / < fr. compromis].