DUŞMĂNÍ, duşmănesc, vb. IV. Tranz. şi refl. recipr. A avea sentimente de ură faţă de cineva (sau de ceva); a (se) urî. – Din duşman.

A se duşmăni ≠ a prieteni

DUŞMĂNÍ vb. a se învrăjbi, a (se) urî, a (se) vrăjmăşi, (pop.) a (se) înduşmăni, (înv. şi reg.) a (se) pizmui, (înv.) a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenăvidi, a (se) pizmi, a (se) urgisi. (Se ~ de moarte.)

duşmăní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. duşmănésc, imperf. 3 sg. duşmăneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. duşmăneáscă

A DUŞMĂN//Í ~ésc tranz. A trata ca pe un duşman; a vrăjmăşi. /Din duşman

A SE DUŞMĂN//Í mă ~ésc intranz. A se afla în relaţii de duşmănie (unul cu altul); a trăi în vrajbă; a se vrăjmăşi; a se uri; a se învrăjbi; a se dezbina. /Din duşman