ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare; morală. 2. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.

ÉTIC adj. v. moral. (O comportare ~.)

étic adj. m., pl. étici; f. sg. étică, pl. étice

ÉTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de etică; propriu eticii; moral. Principii ~ce. /<lat. ethicus

ÉTIC, -Ă adj. De etică; moral. [Cf. fr. éthique, lat. ethicus, gr. ethikos – moral].