HAIDÚC, haiduci, s.m. 1. Om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, îşi părăsea casa şi trăia în păduri, singur sau în cete, jefuind pe bogaţi şi ajutând pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., scr. hajduk.

HAIDÚC s. (înv. şi pop.) pandur, (reg.) pribeag, (înv.) haramin.

haidúc s. m., pl. haidúci

HAIDUC/EÁSCĂ f. art. 1) Dans popular executat într-un tempo vioi de bărbaţi ce se ţin de bâte. 2) Melodie după care se execută acest dans. /haiduc + suf. ~easca

HAIDÚ//C ~ci m. (în trecut) 1) Ţăran răzvrătit care se retrăgea în pădure, jefuia pe bogaţi şi ajută pe săraci. 2) Pedestraş angajat cu plată într-o armată străină. /<bulg., sb. hajduk, ung. hajdu