LARÍNGE, laringe, s.n. (Anat.) Partea superioară a traheii, formată din mai multe cartilaje, în structura căreia intră şi coardele vocale; beregată. – Din it. laringe. Cf. fr. l a r y n x.

LARÍNGE s. (ANAT.) (pop.) beregată, gâtlej, înghiţitoare, (reg.) gâtiţă.

larínge s. n., pl. larínge

LARÍNGE ~ n. Partea superioară a traheii unde se găsesc şi coardele vocale. /<it. laringe

LARÍNGE s.n. Organ situat în partea superioară a traheii, unde se găsesc coardele vocale. [Pl. invar., var. larinx s.n. / < it. laringe, cf. fr., gr. larynx].