LEÁFĂ¹, lefi, s.f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăişul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură“ (influenţat de leafă²).

LEÁFĂ², lefuri, s.f. 1. Salariu. Soldă pe care o primesc soldaţii mercenari. ♢ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. şi: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. scr. ( u ) l e f a, bg. l e f e.

LEÁFĂ s. 1. v. salariu. 2. v. soldă.

LEÁFĂ s. v. adâncitură, ascuţiş, lamă, limbă, scobitură, tăiş.

leáfă (retribuţie) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfuri

leáfă (găvan) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfi

LEÁFĂ² lefi f. rar1) Lopată mică pentru tăpşit mămăliga după mestecare. 2) Partea scobită a unei linguri; găvan. 3) Tăişul securii, toporului, sapei etc. [G.-D. lefii] /<săş. le[i]fel

LEÁFĂ¹ léfuri f. Plată în bani acordată unui angajat pentru munca prestată; remuneraţie; salariu; retribuţie. [G.-D. lefii] /<turc. ulufe

leáfă, léfe, s.f. (reg.) 1. partea scobită a lingurii, găvan. 2. scândurică, băţ. 3. lopăţică.