LEHÁMITE s.f. (Pop.) Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (faţă de cineva sau de ceva). ♢ (În expr.) A-i fi (sau a i se face) cuiva lehamite (de ceva) = a-i fi (cuiva) silă, a se dezgusta, a se scârbi (de ceva). [Var.: lehámete s.f. – Din bg. liha mi ti „mi-e silă, m-am săturat“.

LEHÁMITE s. v. aversiune, dezgust, greaţă, îngreţoşare, oroare, plictiseală, re-pulsie, scârbă, silă, urât.

lehámite s. f.

LEHÁMITE f. pop. Plictiseală, silă faţă de cineva sau de ceva. /<bulg. lipa mi ti