MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulţumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinţi, manifestând nemulţumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulţumit. – Mâr + suf. -âi.

MÂRÂÍ vb. v. bombăni.

mârâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. mârâie, imperf. 3 sg. mârâiá

A MÂRÂÍ mârâi 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete aspre, guturale, ce denotă iritarea; a face „mâr“; a hârâi. 2) fig. fam. (despre oameni) A vorbi încet şi nedesluşit (în semn de nemulţumire); a bombăni; a boscorodi; a bodogăni; a mormăi; a bolborosi; a bălmăji. 3) fam. (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, fără lacrimi, cu glas înăbuşit; a scânci. 2. tranz. fam. A spune în silă, pe un ton posac. /mâr + suf. ~âi